Legea nr. 272/2004, privind protectia si promovarea drepturilor copilului defineste abuzul ca fiind
orice actiune voluntara a unei persoane care se afla intr-o relatie de raspundere, incredere sau de autoritate fata de acesta, prin care este periclitata viata, dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala, integritatea corporala, sanatatea fizica sau psihica a copilului.
Aceeasi lege reglementeaza cazurile de neglijare a copiilor, neglijarea fiind definita ca omisiunea, voluntara sau involuntara, a unei persoane care are responsabilitatea cresterii, ingrijirii sau educarii copilului de a lua orice masura subordonata acestei responsabilitati, fapt care pune in pericol viata, dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala, integritatea corporala, sanatatea fizica sau psihica a copilului.
Sunt in pericol de a fi abuzati copiii ai caror parinti:
-consuma alcool sau droguri
-au suferit, la randul lor, abuzuri, in copilarie
-sufera de boli mentale, sunt instabili emotional, au o sanatate precara care nu le permite sa aiba grija de copii
-nu au cunostinte despre devoltarea si psihologia copilului
-sunt izolati ca familie sau in conflict unul cu altul (separati, divortati, etc)
-trec printr-un stres economic sau profesional
Consecintele abuzului depind intr-o foarte mare masura de anumiti factori, printre care varsta copilului, tipul de abuz, nivelul de dezvoltare al copilului, ajutorul de care el beneficiaza ca urmarea a abuzului.
In orice caz, la un copil abuzat trebuie sa ne asteptam la tulburari neurovegetative si emotionale. Pe masura ce el creste pot sa apara dificultatile de adaptare, problemele de ordin social, lipsa
integrarii in diverse grupuri, agresivitate, disfunctii sexuale.
Sunt probleme care pot impiedica un adolescent si un adult tanar sa aiba o viata normala, adica sa aiba prieteni, sa-si intemeieze o familie, sa aiba relatii normale cu cei din jur.
Prin legea 272/2004 au fost infiintate institutii care urmaresc respectarea drepturilor copilului.
Este vorba, la nivel central, de Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului, organ de specialitate al administratiei publice centrale, cu personalitate juridica, aflat in subordinea Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei.
Aceasta institutie are in principal rolul de a propune acte normative, de a elabora metodologii,
de a initia campanii pentru prevenirea abuzului.
Practic, misiunea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului (ANPDC) este de a monitoriza respectarea drepturilor tuturor copiilor şi de a lua toate măsurile pentru a contribui la crearea unei societăţi demne pentru copii, implicând în acest proces autorităţile administraţiei
publice locale şi centrale, societatea civilă, părinţii şi copiii dupa cum declara reprezentantii autoritatii pe site-ul institutiei.
Masuri mai concrete pot sa ia institutiile si serviciile la nivel local.
Este vorba de Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, care actioneaza pe tot teritoriul Romaniei, prin reprezentantele sale zonale.
Ca parte a Directiei Generale, in fiecare sector al Bucurestiului si in fiecare judet functioneaza Serviciul pentru Protectia Copilului, in subordinea consiliului judetean, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti .
Acest serviciu urmareste respectarea drepturilor copilului, raspunde sesizarilor privind nerespectarea drepturilor copilului, decide daca si cand copilul trebuie plasat in ingrijirea statului, se ocupa de
plasamentul copilului in familii adoptive. Practic, ia toate masurile concrete necesare pentru apararea drepturilor fiecarui copil.
In afara de institutiile statului exista si organisme private care pot sa desfoare activitati in sensul protejarii drepturilor copilului daca detin o licenta de la Autoritatea Nationala pentru Protectia
Drepturilor Copilului.
Pe langa toate aceste institutii si organisme, drepturile copilului pot fi protejate de oricare dintre noi.
Institutiile statului si ONG-urilor nu pot sa intervina acolo unde
ca un drept al copilului a fost incalcat.
Sesizarile trebuie sa vina din partea oamenilor obisnuiti.
Chiar daca nu este vorba de copilul tau, trebuie sa te comporti ca si cum ar fi al tau si sa
intervii acolo unde este nevoie.
Nu e nevoie sa te pui in pericol.
Ajunge sa dai un singur telefon. Ca adult, ai o responsabilitate fata de un copil, chiar daca nu este al tau .
Serviciul pentru Protectia Copilului din judetul tau sau suni la Telefonul Copilului.
Telefonul Copilului ( 0800 8 200 200 ) este un serviciu telefonic gratuit de informare si consiliere,
specializat in domeniul protectiei copilului.
Cu un singur telefon poti sa schimbi viata unui copil.Inspirat din Monitorul Oficial
Mar 30 Noi - 16:58
!
de atunci numai pot sa dorm deloc...politia nu a facut mare lucru...am ramas fara 
,portofel,si tot ce era in geanta....cosmetice etc
...e prima data cand patesc asa ceva....si am ramas cu un soc...numai am chef de viata deloc...
linistita
si sper sati treaca repede supararea